Wednesday, June 2, 2010
Apocaliptică
Un vâjâit pribeag stăpunge
Străvechea lumii rânduire,
Şi mă trezesc în altă viaţă,
Sperând la altă fericire.
Dar gândul se loveşte de alte vreri meschine
Ce seacă viaţa-n noi, crezând că ne fac bine,
Iar sufletul de lupte şi zbucium e sleit;
Nu mai vrea mărginire, visează infinit!
Şi mii de spirite în templu se zbat cumplit ca să nu moară
Şi mii de minţi încătuşate de-a veacurilor lor povară
Visează evadarea, că Dante Paradisul,
Cu raza judecăţii scrutând iar necuprinsul.
Dar în zadar e totul, căci legea ne striveşte,
Ne lasă fără glasuri, şi sfidător priveşte
La cei ce o înfruntă şi vor să-şi facă-un nume,
Nesocotind pedeapsa că sunt pe ASTA lume!
* Aceasta poezie a aparut in nr. 63 al ziarului "Acasa", Toronto, Canada
Moda verii 2010
Dragele mele, scoateţi de la naftalină blugii rupţi, prespălaţi sau peticiţi, pantalonii de piele şi geaca"de motor”, moda anilor 80-90 se întoarce în forţă! Tendinţele primăvară-vară 2010 sunt un amestec de şocant şi elegant. Astfel, tot ceea ce este "vintage” 80-90 e cool! Puteţi să purtaţi geaca de piele peste cea de blugi, nu este un"faux-pas”, ci dimpotrivă, veţi fi invidiate şi considerate super "cool”.
Nu numai"rockerii” se pot bucura, ci şi cei ce preferă muzica pop. Stilul lansat de Madonna în anii'80, cum ar fi sacourile cu pernuţe, bluzele şi leggings-ii coloraţi, tricourile asimetrice, gen "fishtail” şi cu imprimeuri sunt în mare vogă! Pantalonii scurţi (foarte scurţi!) purtaţi cu ciorapi înalţi (jambiere) revin. De asemenea, salopetele în culori calde, realizate din materiale naturale (bumbac, in, mătase), în combinaţie cu lanţuri lungi şi pandantive mari, de inspiraţie hippie.
Dacă tot am vorbit mai sus despre accesorii, aici vă puteţi permite mai orice. Regina sezonului primăvară-vară 2010 este dantela. Se poartă dantelă pe haine, pe pantofi, geantă, în păr, etc. În afară de trendul 80-90, in materie de accesorii se poate spune că revin în actualitate anii Power Flower. Sunt considerate trendy florile decorative, fluturii, penele, precum şi materialele naturale cum ar fi scoicile. Revin în forţă baticurile a la Audrey Hepburn, bentiţele late din material textil cu imprimeuri florale sau uni în culori calde, eventual legate şmechereşte într-un"tulpan”, lăsând părul coafat cât mai natural.
Dacă aveţi păr lung şi va place să îl purtaţi în coc, atunci acesta trebuie neapărat împodobit cu bijuterii. Agrafele, legăturile sau acele de păr trebuie neapărat împodobite cu pietre colorate, fluturi, flori sau pene în culori calde, în concordanţă cu îmbrăcămintea. Aceleaşi elemente sunt valabile şi pentru brăţări sau coliere, însă nu exageraţi - o floare sau un fluturaş plasat discret in păr sau ca pandantiv într-un colier vă împodobeşte suficient.
Sunt pe val genţile cu linii drepte şi simple, de preferinţă pătrate sau dreptunghiulare, neapărat din piele, genul "postas”. Culorile vii (vă amintiţi şireturile şi tricourile fosforescente?) sunt la mare căutare. În această vară vor fi în vogă, atât pe plajă cât şi pe stradă la plimbare hainele şi accesoriile in următoarele culori: alb, galben, corail, roz, lila şi verde pastel . Puteţi adăuga cu încredere hainelor şi genţilor dumneavoastră franjuri, care, împreună cu dantela sunt accesorii extrem de actuale.
Închei prin a va da un sfat. Nu trebuie neapărat să cheltuiţi o avere pe o garderobă nouă. Căutaţi prin şifoniere hainele de acum 20 de ani (desigur, dacă vă permite silueta), sau cumpăraţi dantelă, pene, fluturaşi din diverse materiale, cu care să vă înnoiţi piese din garderobă, transformându-le din "last season” în "smoking hot”. Fabricland are multe soluţii în acest sens, iar câteodată chiar şi la Dollarama puteţi găsi accesorii frumoase care nu rup buzunarele. Eşarfele şi baticurile colorate vă pot schimba o ţinută in mod radical. Purtaţi-le pe cap, în păr, la gât, legate de geantă, aruncate peste un sacou, etc. Românul e inventiv, iar în materie de modă, femeile românce ies în evidenţă fără prea mult efort sau o căruţă de bani investiţi în haine de firmă.
Să aveţi o vară frumoasă!
* articol aparut in nr. 64 al ziarului "Acasa", Toronto, Canada
Subscribe to:
Posts (Atom)