Apocaliptică

Un vâjâit pribeag stăpunge

Străvechea lumii rânduire,

Şi mă trezesc în altă viaţă,

Sperând la altă fericire.



Dar gândul se loveşte de alte vreri meschine

Ce seacă viaţa-n noi, crezând că ne fac bine,

Iar sufletul de lupte şi zbucium e sleit;

Nu mai vrea mărginire, visează infinit!



Şi mii de spirite în templu se zbat cumplit ca să nu moară

Şi mii de minţi încătuşate de-a veacurilor lor povară

Visează evadarea, că Dante Paradisul,

Cu raza judecăţii scrutând iar necuprinsul.



Dar în zadar e totul, căci legea ne striveşte,

Ne lasă fără glasuri, şi sfidător priveşte

La cei ce o înfruntă şi vor să-şi facă-un nume,

Nesocotind pedeapsa că sunt pe ASTA lume!

* Aceasta poezie a aparut in nr. 63 al ziarului "Acasa", Toronto, Canada