Friday, July 2, 2010

Más mexicana que el tequila!



O dată la patru ani, o forţă mai mare decât viaţa cuprinde lumea întreagă. Campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud ne-a acaparat existenţa în ultimele săptămâni, chiar dacă, din păcate, reprezentanţii României nu participă de această dată la această grandioasă întrecere sportivă.
Trăind în Toronto, "Noul Babel”, cum a fost denumit în ultima vreme oraşul nostru drag, nu poţi să rămâi indiferent entuziasmului acaparator pe care-l simţi pretutindeni. Steaguri la orice colţ de stradă, pe maşini, claxoane apăsate cu insistenţă după un meci sau altul, strigăte de bucurie în toiul dimineţii, când te pregăteşti să mergi la serviciu...si începi ziua cu un altfel de tonus. Avem cu toţii prieteni, colegi, oameni alături de care trăim, ale căror ţări de origine participă la mondial. Fiecare dintre noi are o echipă preferată, iar discuţiile anoste despre vreme de la serviciu au făcut înlocuite de subiectul fierbinte al sportului rege.
Între prietenii mei buni se numără un număr impresionant de italieni, sud-americani şi mexicani. Chiar dacă spiritul latin şi pasiunea pentru sportul rege sunt prezente în toţi cei menţionaţi, mă voi referi la cei din urmă, mexicanii. Cei ce au vizitat Mexicul pot confirma faptul că au găsit în tradiţiile, bucătăria, felul de a fi al oamenilor multe asemănări cu poporul român şi tradiţiile lui. Aaaaa, desigur, la fel ca şi noi, au şi ei multe ”bube în cap”…Si joacă fotbal cu pasiune…latină.
De curând, am trăit pentru câteva ore această pasiune, în mijlocul lor, ca una de-a lor. Mexicanii sunt extrem de prietenoşi, iar dacă le vorbeşti limba, eşti fratele sau respectiv sora lor. Prietenii mei mi-au făcut cadou un tricou având însemnele echipei mexicane. Împreună am urmărit toate meciurile de grupă ale ţării lor, atât cu Africa de Sud, cu Franţa, cât şi cu Uruguay. În momentul scrierii acestui articol, mă pregătesc să îi însoţesc din nou pentru partida extrem de grea şi de importantă cu Argentina.
Am glumit la un moment dat, spunând că ”nu prea par eu mexicană”, dar mi s-a dat prompt replica "oooooo, ba da, eşti mai mexicană decât tequila!” ( Eres más mexicana que el tequila!). Mi s-a explicat apoi şi însemnătatea acestui proverb: nu trebuie să te naşti neapărat într-o ţară, pentru a simţi cu adevărat tradiţiile, cultura şi felul de a fi al oamenilor de acolo. Trebuie să simţi cu toată fiinţa ta că aparţii şi înţelegi acel loc.
Parafrazând acest frumos proverb tipic mexican, vă urez tuturor să reuşiţi să fiţi ”mai canadieni decât siropul de arţar”, rămânând în acelaşi timp ROMÂNI, acasă, în Canada!

* Pt. noul ziar "Acasă- în Canada", Toronto

No comments:

Post a Comment